DURATA DE IMPLEMENTARE A PROIECTULUI DE INVESTIȚII
Perioada de implementare a activităților proiectului nu poate depăși 31 decembrie 2029.
Perioada de durabilitate este de 5 ani de la data efectuării ultimei plăți în cadrul proiectului.
CRITERII DE ELIGIBILITATE
Pentru a fi eligibil, solicitantul finanțării/ partenerii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:
- se încadrează în categoria solicitanților eligibili:
- Autorități și instituții publice locale: UAT din Regiunea Vest: UAT municipii reședință de județ, inclusiv din ZUF Timișoara, UAT municipii și orașe, UAT județe, Instituții publice și servicii publice organizate ca instituții publice de interes local sau județean, finanțate din bugetul local sau județean, aflate în subordinea UAT enumerate anterior și care dețin clădiri publice cu funcțiune educațională, de sănătate, de servicii sociale în Regiunea Vest;
- Instituții de învățământ superior de stat din cadrul Regiunii Vest.
- Parteneriatele între entitățile de mai sus, în conformitate cu prevederile legale.
- are capacitatea financiară de a asigura contribuția proprie precum și cheltuielile neeligibile ale proiectului;
- nu are obligații de plată nete neachitate în termen către bugetul de stat, respectiv cel local;
- proiectul depus propune:
- investiții specifice privind creșterea eficienței energetice din mediul urban, inclusiv ZUF Timișoara și satele aparținătoare municipiilor și orașelor, în clădiri publice cu următoarele tipuri de funcțiuni: educaționale, de sănătate, servicii sociale fără funcțiune rezidențială.
- Implementarea de măsuri de renovare energetică aprofundată care conduc la o reducere de minim 60% a consumului de energie primară și a emisiilor de gaze cu efect de seră.
CHELTUIELI ELIGIBILE:
În cadrul apelurilor de proiecte se finanțează următoarele tipuri de proiecte/activități eligibile:
a) Îmbunătățirea izolației termice, modernizarea termică a anvelopei clădirii;
b) Îmbunătățirea sistemului tehnic al clădirii – instalații, ex.: achiziția de echipamente de încălzire și răcire eficiente energetic, reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, achiziția de sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, management energetic al clădirii;
c) Măsuri obligatorii – maxim 10% din valoarea totală eligibilă: utilizarea surselor regenerabile de producere de energie pentru consumul propriu al clădirii de tipul panourilor fotovoltaice, sistemelor de cogenerare, sistemelor de trigenerare, sistemelor eoliene etc;
d) Achiziția de utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu și fără montaj, dotări de tipul mijloacelor fixe, active necorporale;
e) Alte intervenții aferente măsurilor conexe care contribuie la implementarea proiectului – maxim 15% din valoarea eligibilă a proiectului.
f) Campanii de informare, educație și conștientizare cu privire la optimizarea consumului de energie.
Se recomandă ca proiectul să propună un procent de minim 5% achiziții verzi din investiția în echipamente și dotări, iar minim 20% din materialele de construcții utilizate la lucrările de execuție să fie certificate Eco Label.
*Informații elaborate în baza Ghidului specific în forma draft/ consultare publică.