PROGRAMUL REGIONAL SUD-VEST OLTENIA
DESCHIDEREA APELULUI DE PROIECTE: IUNIE 2024 (ESTIMARE)
CUI SE ADRESEAZĂ
IMM-urilor din Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia a României (județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea) care vizează implementarea transferului tehnologic, facilitarea valorificării comerciale și industriale a inovațiilor, prin apelarea la serviciile entităților de transfer tehnologic si inovare sau a altor entități de cercetare.
FINANȚARE
Alocarea totală a prezentului apel de proiecte este de 15.348.235 euro.
Valoarea totală a finanțării nerambursabile aferentă cererii de finanțare este de minim 25.000 euro și maxim 300.000 euro.
Ajutorul de minimis solicitat reprezintă maxim 90% din valoarea eligibilă a investiției, iar cel puțin 10% reprezintă contribuția solicitantului.
CRITERII DE ELIGIBILITATE ALE SOLICITANTILOR
Solicitanții eligibili sunt entitățile care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
a) sunt societăți constituite în baza Legii 31/1990, sau societăți cooperative constituite în baza Legii 1/ 2005 care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii;
b) au codul CAEN eligibil autorizat la locul de implementare al proiectului;
c) au desfășurat activitate în domeniul selectat pe o cel puțin un ani fiscal integral;
d) aria de cercetare și / sau transferul tehnologic propus se concentrează pe unul din sectoarele de excelență regionale identificate în cadrul Strategiei pentru Specializare Inteligentă a Regiunii Sud-Vest Oltenia 2021-2027;
e) au identificat un rezultat de cercetare-dezvoltare/idee teoretica și practica/soluții inovative (in sectoarele de excelență regionale identificate în cadrul Strategiei pentru Specializare Inteligentă SVO 2021-2027) care urmează sa fie dezvoltat/a sau adaptat/a la nevoile firmei, pregătit/a pentru punerea in fabricație;
f) au identificat organizația de cercetare cu ajutorul căreia se vor realiza activitățile de CD și/ sau transfer tehnologic;
g) au înregistrat profit din exploatare în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare;
h) au desfășurat activitate pe o perioadă a cel puțin un an fiscal anterior depunerii cererii de finanțare;
i) nu au avut activitatea suspendată oricând în anul depunerii cererii de finanțare și în anul fiscal anterior;
j) au înregistrat un număr mediu de salariați de cel puțin 1 în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare și în anul anterior acordării ajutorului de minimis;
k) dețin drept real principal asupra imobilului (teren și/ sau clădire) care face obiectul proiectului: proprietate privată, concesiune, superficie, uzufruct folosință cu titlu gratuit, comodat, închiriere/locațiune, pentru cel puțin 3 ani de la data previzionată pentru efectuarea plății finale în cadrul proiectului;
l) au capacitatea financiară de a asigura cofinanțarea la cheltuielile eligibile, precum și cheltuielile neeligibile și costurile de funcționare și întreținere a investiției – dovada cofinanțării se va depune contractare;
m) nu au obligații de plată nete neachitate către bugetul de stat, respectiv bugetul local, în ultimul an calendaristic și nu au fapte înscrise în cazierul fiscal;
n) nu se află în dificultate, nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității;
o) nu au fost subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat/ ajutor de minimis;
p) nu au depășit echivalentul a 300.000 euro pe perioada de 3 ani fiscali consecutivi;
q) depun un proiect de investiții care:
- respectă principiile privind dezvoltarea durabilă, egalitatea de șanse, gen, nediscriminarea și accesibilitatea;
- respectă principiul ”a nu prejudicia în mod semnificativ” – DNSH;
- asigură imunizarea la schimbările climatice;
- presupune investiții pentru realizarea de produse/servicii/procese noi sau semnificativ îmbunătățite și includerea acestora pe piață/domeniul de profil ca urmare a implementării unor transferuri tehnologice sau a unor soluții inovative identificate in Strategia de Specializare Inteligentă;
- vizează introducerea în producție a rezultatelor cercetării-dezvoltării/ a unor idei teoretice și practice/ a dreptului de proprietate industrială / implementarea unor soluții inovative prin crearea de produse/servicii/procese noi sau semnificativ îmbunătățite pentru piața/domeniul de profil.
CHELTUIELI ELIGIBILE
Se acordă sprijin pentru investiții care includ una sau mai multe din următoarele categorii eligibile:
- Echipamente/ dotări/ active corporale:
- Dotări: Echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, echipamente informatice, de natura mijloacelor fixe, din HG 2139/ 200
- Lucrări:
- Utilaje, echipamente tehnologice şi funcționale care necesită montaj – instalaţii/ echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile/ alternative de energie – maxim 10% din valoarea eligibilă a proiectului;
- Active necorporale: cunoștințe tehnice, brevete, drepturi de utilizare, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi şi active similare, strict necesare pentru îndeplinirea obiectivului proiectului;
- Cheltuieli cu resurse umane – detașarea de personal cu înaltă calificare de la un organism de cercetare și de difuzare a cunoștințelor;
- Servicii:
- pentru obținerea, validarea si protejarea brevetelor si a altor active necorporale;
- de transfer de abilități/competențe/cunoștințe de cercetare-dezvoltare;
- asistenta si consultanta pentru realizarea modelului conceptual inovativ;
- consultanță în domeniul inovării și pentru serviciile de sprijinire a inovării;
- certificarea națională/ internațională a produselor, serviciilor sau diferitelor procese specifice;
- implementarea si certificarea sistemelor de management a calității ISO;
- organizarea de evenimente și cursuri de formare;
- promovare si informare, consultare, conștientizare a grupului țintă;
Taxa pe valoarea adăugată nerecuperabilă aferentă cheltuielilor eligibile este eligibilă.
DURATA MAXIMA DE IMPLEMENTARE
Perioada de implementare a activităților proiectului este rezonabilă și nu depășește data de 31 decembrie 2029.
Beneficiarul are obligația de a asigura caracterul durabil al proiectului timp de cel puțin 3 ani de la plata finală în cadrul contractului de finanțare.
CRITERII DE SELECTIE/ DEPARTAJARE
Selectarea proiectelor spre contractare se face pe baza punctajului obținut în urma evaluării tehnice și financiare (prin aplicarea Grilei de evaluare tehnico-financiară).
Pragul minim de calitate care permite acceptarea la finanțare a proiectelor este de 60 de puncte.
*Informații stabilite în baza Ghidului Solicitantului și a anexelor aferente publicate în versiunea consultativă
Ce poți face pentru a beneficia de o finanțare nerambursabilă? Informează-te din timp și alege o sesiune de consultanță prealabilă de accesare a programelor de finanțare. Aveți acces la o oră de discuții, fără nicio altă obligație ulterioară. În cadrul sesiunii, în baza direcțiilor de dezvoltare ale companiei dvs., putem oferi soluții personalizate și informații privind condițiile de accesare ale fondurilor nerambursabile.