Opening Hours :

MON – FRi: 8AM – 5PM

Troll Free Number :

+44 567 890123 – 30

Address : Cargo Hub,

NEWYORK 10012, USA

SUD-MUNTENIA (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman) – Investiții în activități de cercetare-inovare în IMM*ACTIV 

PROGRAMUL REGIONAL SUD-MUNTENIA

DATA DE DESCHIDERE A APELULUI DE PROIECTE NU A FOST STABILITA

CUI SE ADRESEAZĂ

IMM-urilor din Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia a României (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman) care realizează activități inițiale de cercetare-inovare, având ca scop principal cercetare de noi produse, procese și servicii, inovare organizațională și de model de afaceri pentru creșterea nivelului de maturitate tehnologică mai mare de TRL 3 în domeniile de specializare inteligentă eligibile, inclusiv prin proiecte comune  de cercetare între întreprinderi mari și IMM-uri.

FINANȚARE

Alocarea totală a prezentului apel de proiecte este de 30.705.882,35 de euro, cu posibilitatea de supracontractare.

Valoarea totală a finanțării nerambursabile aferentă cererii de finanțare poate fi de minim 50.000 euro și maxim 1.000.000 euro.

Pentru proiectele depuse în cadrul prezentului apel, în cazul ajutoarelor pentru inovare destinate IMM-urilor, intensitatea ajutorului nu trebuie să depășească 50 % din costurile eligibile.

Finanțarea nerambursabilă maximă acordată ca ajutor de minimis este de 100% din valoarea eligibilă a cheltuielilor finanțabile prin ajutor de minimis.

CRITERII DE ELIGIBILITATE SOLICITANȚI ȘI PARTENERI

Solicitanții eligibili sunt entitățile care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:

a) sunt societăți sau societăți cooperative constituite în baza Legii 31/1990, sau în baza Legii 1/ 2005 cu modificările şi completările ulterioare, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, întreprinderilor mici sau a întreprinderilor mijlocii. Pot aplica și parteneriate constituite între întreprinderile menționate anterior sau parteneriate între întreprinderile menționate anterior și întreprinderi mari. 

b) au desfășurat activitate pe o perioadă a cel puțin un an fiscal integral (companie înființată cel târziu la 01.01.2022) și au înregistrat profit din exploatare (>0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare și nu a avut activitatea suspendată oricând în anul depunerii cererii de finanțare și în cel anterior;

c) desfășoară activități în unul dintre domeniile de specializare inteligentă identificate în Strategia de Specializare Inteligentă a Regiunii Sud-Muntenia (RIS3);

d) codul CAEN vizat de investiție este autorizat la locul de implementare sau la sediul social/ punct de lucru existent/ este înscris în actul constitutiv (în cazul înființării unui nou punct de lucru);

e) deține drepturi asupra imobilului, terenului și/sau clădii care fac obiectul proiectului prin drept de proprietate privată, drept de concesiune/superficie; drept de uzufruct/ folosință cu titlu gratuit/ comodat/ închiriere/locațiune (nu sunt eligibile imobilele asupra cărora există garanții reale – ex. ipotecă);

f) are capacitatea financiară de a asigura, din surse proprii, cofinanțarea la cheltuielile eligibile, precum și cheltuielile neeligibile și costurile de funcționare și întreținere a investiției – dovada cofinanțării va fi necesară la contractare;

g) nu au obligații de plată nete neachitate în termen către bugetul de stat, respectiv bugetul local și nu au fapte înscrise în cazierul fiscal;

h) nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității;

i) nu au fost subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat/ ajutor de minimis;

j) propun un proiect de investiții care:

    • respectă obiectivele specifice ale programului, principiile orizontale, drepturile fundamentale în conformitate cu Carta Drepturilor Fundamentale ale UE și principiile DNSH;
    • propune un nivel de maturitate tehnologică mai mare de TRL3 și propune dezvoltarea unui rezultat al cercetării;
    • cel puțin un membru al echipei de implementare a proiectului are calificare de tip Doctorat/ PhD/ cercetător/ profesor universitar în domeniul de activitate în care se propune proiectul.
    • nu presupune o relocare – transferul unei activități identice sau similare sau al unei părți a acesteia.

CHELTUIELI ELIGIBILE

Pentru activitățile de cercetare industrială şi dezvoltare experimentală sunt eligibile următoarele tipuri de cheltuieli:

  • Cheltuieli cu personalul (cheltuieli salariale și cheltuieli de deplasare în scopul realizării proiectului): cercetători, tehnicieni şi alți membri ai personalului auxiliar, în măsura în care aceștia sunt implicați în proiect;
  • Instrumente şi echipamente (echipamente IT şi pentru comunicații, echipamente şi instrumente pentru cercetare);
  • Amortizarea pentru infrastructura de cercetare realizată prin proiect, pe durata utilizării acesteia în cadrul proiectului;
  • Închiriere pentru clădiri şi spații, în măsura şi pe durata utilizării acestor clădiri şi spații pentru activitățile de cercetare industrială/ dezvoltare experimentală ale proiectului;
  • Cheltuielile aferente cercetării contractuale, cunoștințelor şi brevetelor cumpărate sau obținute cu licență din surse externe, în condiții de concurență deplină, precum şi cheltuielile aferente serviciilor de consultanță şi serviciilor echivalente folosite exclusiv pentru proiect (brevete, drepturi de utilizare, contracte de servicii etc.);
  • cheltuieli pentru achiziția substanțelor, materialelor, consumabilelor şi ale altor produse similare, necesare pentru implementarea proiectului

Pentru activitățile de inovare sunt eligibile următoarele tipuri de cheltuieli:

  • cheltuieli pentru obținerea, validarea și protejarea brevetelor și altor active necorporale;
  • cheltuieli pentru servicii de consultanță și asistență tehnică în domeniul inovării pentru achiziția, protecția și valorificarea activelor necorporale achiziționate/obținute în proiect, utilizarea standardelor și a reglementărilor care le conțin;
  • cheltuieli pentru servicii de sprijinire a inovării reprezentând cheltuieli cu spații de lucru (altele decât spațiile de lucru pentru activități de cercetare industrială/ dezvoltare experimentală), bănci de date, biblioteci, acces la laboratoare pentru teste și experimente, etichetare de calitate, testare și certificare;
  • cheltuieli de personal (cheltuieli salariale, cheltuieli de deplasare în scopul realizării proiectului, indemnizație de deplasare pentru personalul detașat/angajat – conform prevederilor Codului Muncii) aferente personalului cu înaltă calificare detașat și/ sau angajat pe durata proiectului.

Pentru activitățile de inovare de proces și organizațională sunt eligibile următoarele tipuri de cheltuieli:

  • cheltuielile cu personalul;
  • cheltuielile cu achiziționarea de instrumente şi echipamente (active corporale şi obiecte de inventar), în măsura în care acestea sunt utilizate în cadrul proiectului și pe durata acestei utilizări
  • cheltuielile aferente cercetării contractuale, cunoștințelor și brevetelor cumpărate sau obținute cu licență din surse externe în condiții de concurență deplină;
  • alte cheltuieli de exploatare, inclusiv costurile materialelor, ale consumabilelor și ale altor produse similare necesare pentru implementarea proiectului.

Cheltuieli pentru introducerea în producție a rezultatelor cercetării:

  • cheltuieli pentru achiziția de active necorporale (brevete, drepturi de utilizare) necesare pentru introducerea rezultatelor. cercetării în ciclul productiv (altele decât cele inițiale de la care a pornit proiectul);
  • cheltuieli pentru achiziția de utilaje, instalaţii şi echipamente strict necesare pentru introducerea rezultatelor cercetării în ciclul productiv;
  • cheltuieli de personal pentru activităţi de introducere în producție a rezultatelor cercetării.

DURATA MAXIMĂ DE IMPLEMENTARE

Solicitantul va stabili termene realiste pentru realizarea activităților, fără ca data de finalizare a proiectului să depășească 31.12.2029.

CRITERII DE SELECȚIE/ DEPARTAJARE

Selectarea proiectelor spre contractare se face pe baza punctajului obținut în urma evaluării tehnice și financiare (prin aplicarea Grilei de evaluare tehnico-financiară).

Proiectele care obțin mai puțin de 50 puncte (prag minim de calitate) sunt respinse fiind neeligibile.

 În cazul prezentului apel de proiecte pragul de excelență/ de etapă este de:

  • etapa 1 (primele 60 de zile de la data de începere a depunerii proiectelor): 80 de puncte
  • etapa 2 (cea de-a treia lună a apelului): 75 de puncte
  • etapa 3 (cea de-a patra lună a apelului): 70 de puncte

Proiectele care ating pragul de excelență vor fi evaluate în ordine descrescătoare și propuse spre contractare în limita bugetului alocat.

Departajarea proiectelor cu același punctaj (< pragul de excelență) se va realiza în funcție de ordinea depunerii acestora.

* Informații stabilite în baza Ghidului Solicitantului și a anexelor aferente publicate în versiunea consultativă publicată în 29.09.2023.

Ce poți face pentru a beneficia de o finanțare nerambursabilă? Informează-te din timp și alege o sesiune de consultanță prealabilă de accesare a programelor de finanțare. Aveți acces la o oră de discuții, fără nicio altă obligație ulterioară. În cadrul sesiunii, în baza direcțiilor de dezvoltare ale companiei dvs., putem oferi soluții personalizate și informații privind condițiile de accesare ale fondurilor nerambursabile.

Recent Posts

NAȚIONAL – Echipamente din sectorul transportului naval și aerian cu emisii zeroACTIV 

FONDUL DE MODERNIZARE PROGRAMUL-CHEIE 9 – SCHEMA DE AJUTOR DE STAT PRIVIND ÎNLOCUIREA UTILAJELOR SI…

55 years ago

NAȚIONAL – Achiziții vehicule cu emisii zeroACTIV 

FONDUL DE MODERNIZARE PROGRAMUL-CHEIE 9 – SCHEMA DE AJUTOR DE STAT PRIVIND SPRIJINIREA INVESTITIILOR DESTINATE…

55 years ago

NAȚIONAL – Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uriACTIV 

PLANUL NATIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ COMPONENTA 7 – OPERATIUNEA D – INVESTITIA I19. Scheme…

55 years ago

NORD-VEST (BIHOR, BISTRIȚA-NĂSĂUD, CLUJ, MARAMUREȘ, SATU MARE, SĂLAJ) – Eficiență energetică în locuințeACTIV 

PROGRAMUL REGIONAL NORD-VESTPrioritatea 3 – OP 2 – OS 2.1 – ACTIUNEA A) CRESTEREA EFICIENTEI…

55 years ago

BUCURESTI-ILFOV – Crearea, îmbunătățirea, extinderea spațiilor și infrastructurilor verziACTIV 

PROGRAMUL REGIONAL BUCURESTI-ILFOVPRIORITATEA 3 – OP 2 – OS 2.7  - ACTIUNEA 3.5 - APEL…

55 years ago

This website uses cookies.