Opening Hours :

MON – FRi: 8AM – 5PM

Troll Free Number :

+44 567 890123 – 30

Address : Cargo Hub,

NEWYORK 10012, USA

Finanțări pentru domeniul privat

SUD-EST (BRĂILA, BUZĂU, CONSTANȚA, GALAȚI, TULCEA, VRANCEA) – CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII IMM-URILORACTIV 

PROGRAMUL REGIONAL SUD-EST

DATA DE DESCHIDERE A APELULUI DE PROIECTE NU A FOST STABILITĂ

CUI SE ADRESEAZĂ

Microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și celor mijlocii non-agricole din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est României (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea), cu excepția teritoriului acoperit de ITI Delta Dunării, care necesită sprijin financiar în vederea unei îmbunătățiri semnificative a capacității tehnologice, industriale și organizaționale de a gestiona dezvoltarea de produse și servicii.

FINANȚARE

Alocarea totală a apelului de proiecte este de 86.725.188 euro.

Valoarea nerambursabilă a unui proiect (formată din ajutor de stat și ajutor de minimis) este de minim 220.000 euro – maxim 1.500.000 euro.

Intensitatea finanțării nerambursabile maxime ce poate fi acordată ca ajutor de stat regional se calculează în funcție de județul în care se implementează proiectul şi de categoria de întreprindere în care se încadrează aplicantul, astfel:

Județ Microîntreprinderi / Întreprinderi mici Întreprinderi mijlocii
Brăila, Buzău, Vrancea, Tulcea 75% 70%
Galați 75% 75%
Constanța 70% 60%
Intensitatea ajutorului de minimis este de maxim 90% din valoarea eligibilă a investiției, valoarea acestuia fiind de minim 20.000 euro și maxim 200.000 euro.

CRITERII DE ELIGIBILITATE SOLICITANȚI

Solicitanții trebuie să îndeplinească (începând cu data depunerii proiectului până la finalul perioadei de durabilitate), cumulativ, următoarele condiții:

  • sunt societăți înregistrate în scop fiscal în baza Legii 31/1990, sau a Legii 1/2005, Legii 219/ 2015, sau care funcționează în baza OUG 26/2000;
  • se încadrează în categoria microîntreprinderilor, întreprinderilor mici sau a celor mijlocii;
  • au sediul social sau punctul de lucru înregistrat fiscal în Regiunea Sud-Est mediul urban (în cazul microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii) și în mediul rural (în cazul întreprinderilor mici și mijlocii), cu excepția teritoriului acoperit de ITI Delta Dunării;
  • au autorizat codul CAEN eligibil vizat de investiție, la locația de implementare a proiectului, indiferent dacă desfășoară sau nu activitate pe respectivul cod CAEN. În cazul înființării unui nou punct de lucru, codul CAEN va fi autorizat la locația de implementare până la finalul perioadei de implementare;
  • dețin un drept real pe o perioadă care acoperă minim 3 ani de la efectuarea plății finale: proprietate privată, concesiune, superficie, în funcție de investițiile solicitate spre finanțare. Imobilul – teren și sau clădire – este liber de sarcini și nu face obiectul unor litigii/ garanții;
  • au desfășurat activitate cel puțin un an fiscal integral (data înființării cel târziu 03.01.2023); nu au avut activitatea suspendată oricând în anul curent depunerii cererii și în anul fiscal anterior;
  • au înregistrat profit din exploatare (>0 lei) în anul 2023;
  • au înregistrat un număr mediu de salariați de cel puțin unu, în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare, şi menține numărul mediu de salariați cel puțin la nivelul înregistrat în exercițiul financiar anterior depunerii cererii de finanțare inclusiv pe perioada de sustenabilitate;
  • au capacitatea de a susține contribuția proprie, precum și cheltuielile neeligibile ale proiectului, costurile de funcționare și întreținere a investiției în vederea asigurării sustenabilității acesteia – dovada cofinanțării se va depune în etapa de contractare;
  • nu sunt întreprinderi aflate în dificultate; nu se află în stare de insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, lichidare sau suspendare temporară a activităţi; nu fac obiectul unui ordin de recuperare;
  • nu au obligații de plată nete neachitate în termen, către bugetul de stat și respectiv bugetul local;
  • depun un proiect de investiții care:
    • respectă principiile DNSH (Do No Significant Harm) și aspectele de mediu;
    • respectă principiile privind dezvoltarea durabilă, accesibilitatea, egalitatea de șanse, gen și nediscriminarea;
    • prevede crearea a cel puțin un loc de muncă și menținerea acestuia pe întreaga perioadă de durabilitate a investiției;
    • presupune creșterea cifrei de afaceri;
    • introduc inovații de produs sau proces.

CHELTUIELI ELIGIBILE

Cheltuieli finanțabile prin ajutor de stat:

  • cheltuieli pentru amenajarea terenului
  • cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului;
  • cheltuieli pentru investiția de bază:
    • construcții și instalații
    • montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale
    • utilaje, echipamente tehnologice şi funcționale care necesită/ nu montaj
    • dotări: echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică
  • cheltuieli cu active necorporale exclusiv legate de funcționarea mijloacelor fixe care se achiziționează în vederea desfășurării activității finanțate;
  • cheltuieli pentru organizarea de șantier și conexe organizării de șantier
  • cheltuieli diverse și neprevăzute, care sunt în strânsă legătură cu investiția inițială;
  • cheltuieli cu achiziționarea de instalații/echipamente specifice economiei circulare sau activități de dezvoltare de noi lanțuri de aprovizionare ecologice; Cheltuieli cu achiziționarea de instalații/echipamente specifice recuperării și reutilizării materiilor prime, materialelor și produselor prin reintroducerea în procesul principal de fabricație sau prin crearea de noi produse/servicii, pentru dezvoltarea de noi activități economice necesare integrării în lanțurile valorice;
  • cheltuieli pentru simbioză industrială;
  • cheltuieli pentru cote;
  • cheltuieli aferente marjei de buget și pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preț.

 

Cheltuieli finanțabile prin ajutor de minimis (nu pot depăși 10% din valoarea eligibilă totală a investiției):

  • cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică;
  • cheltuieli pentru promovarea amprentei de mediu a produsului/ organizarea studiilor privind amprenta de carbon;
  • cheltuieli pentru sprijinirea designului produsului pentru durabilitate, reparabilitate, reutilizare, upgradabilitate și reciclare;
  • cheltuieli pentru activități de marketing și internaționalizare;
  • cheltuieli indirecte (cheltuieli pentru consultanță și management de proiect; cheltuielile pentru publicitate și informare; cheltuielile cu activitatea de audit financiar extern).

Taxa pe valoare adăugată este eligibilă pentru cheltuielile eligibile, dacă este nerecuperabilă.

DURATA MAXIMA DE IMPLEMENTARE

Perioada de implementare a activităților proiectului este de maxim 36 luni pentru proiectele care includ lucrări și 24 luni pentru proiectele care includ doar dotări, fără a depăși data de 31.12.2029.

Perioada de durabilitatea a proiectului este de 3 ani de la plata finală aferentă contractelor de finanțare, timp în care beneficiarul este obligat să mențină investiția în regiunea de dezvoltare și să asigure sustenabilitatea proiectului prin desfășurarea activității.

CRITERII DE SELECTIE/ DEPARTAJARE

Proiectele care obțin mai puțin de 50 puncte (prag minim de calitate) sunt respinse fiind neeligibile.

La punctaje egale departajarea proiectelor se va realiza după cum urmează:

  • se vor ordona descrescător cererile de finanțare în funcție de punctajul obținut la criteriul Contribuția proiectului la realizarea Obiectivului Specific;
  • se vor ordona descrescător cererile de finanțare în funcție de punctajul obținut la următoarele criterii (în ordinea prezentată):
    • criteriul Sustenabilitatea investiției;
    • criteriul Capacitatea financiară a solicitantului.

*Informații stabilite în baza Ghidului Solicitantului și a anexelor aferente publicate în versiunea consultativă

Ce poți face pentru a beneficia de o finanțare nerambursabilă? Informează-te din timp și alege o sesiune de consultanță prealabilă de accesare a programelor de finanțare. Aveți acces la o oră de discuții, fără nicio altă obligație ulterioară. În cadrul sesiunii, în baza direcțiilor de dezvoltare ale companiei dvs., putem oferi soluții personalizate și informații privind condițiile de accesare ale fondurilor nerambursabile.

Recent Posts

Susținerea înființării întreprinderilor sociale în regiunile Sud-Est și CentruÎN DERULARE 

FONDUL SOCIAL EUROPEANProgramul Educatie si OcuparePrioritate: 4. Antreprenoriat și economie socialăTitlul proiectului: Susținerea înființării întreprinderilor…

55 years ago

MEDIUL RURAL – PNS – Investiții procesare si marketing produse agricoleACTIV 

PROGRAMUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂINTERVENȚIA DR - 23  INVESTIŢII PENTRU PROCESAREA ŞI MARKETINGUL PRODUSELOR AGRICOLE…

55 years ago

MEDIUL RURAL – PNS – Investiții în legume/ cartofiACTIV 

PROGRAMUL NAȚIONAL DE DEZVOLTARE RURALĂ DATA DESCHIDERE APEL: NU A FOST STABILITĂCUI SE ADRESEAZĂFermierilor și…

55 years ago

NORD-EST (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui) – ÎNVĂȚĂMÂNT COMUNEACTIV 

PROGRAMUL REGIONAL NORD-ESTINVATAMANT PRESCOLAR, SCOLAR, LICEAL – UAT COMUNE*DATA DESCHIDERE APEL: NU A FOST ANUNȚATĂDATA…

55 years ago

CENTRU (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu) – Eficiență energetică în clădiri rezidențialeACTIV 

PROGRAMUL REGIONAL CENTRUPRIORITATEA 3 – OS 2.1 – ACȚIUNEA 3.1 - APEL PRC/165/PRC_P3/OP2/RSO2.1/PRC_A25DESCHIDERE APEL: 14…

55 years ago

NORD-EST (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui) – CREȘTEREA DURABILĂ A IMMACTIV 

PROGRAMUL REGIONAL NORD-ESTDESCHIDERE APEL NOIEMBRIE 2024 (ESTIMARE)ÎNCHIDERE APEL DECEMBRIE 2024 (ESTIMARE)CUI SE ADRESEAZĂCompaniilor din Regiunea…

55 years ago

This website uses cookies.