Opening Hours :

MON – FRi: 8AM – 5PM

Troll Free Number :

+44 567 890123 – 30

Address : Cargo Hub,

NEWYORK 10012, USA

FINANȚĂRI DOMENIUL PRIVAT

VEST (Arad, Caraș Severin, Hunedoara, Timiș) – Digitalizare IMMACTIV 

PROGRAMUL REGIONAL VEST

DESCHIDEREA APELULUI DE PROIECTE: IANUARIE 2025 (ESTIMARE)

ÎNCHIDEREA APELULUI DE PROIECTE: FEBRUARIE 2025 (ESTIMARE) 

CUI SE ADRESEAZĂ

Întreprinderilor din Regiunea de Dezvoltare Vest a României (Hunedoara, Caras-Severin, Arad, Timiș), care necesită finanțare pentru creșterea nivelului de intensitate digitală.

FINANTARE

Alocarea totală a prezentului apel de proiecte este de 15.382.353 euro.
Valoarea finanțării nerambursabile este de minim 15.000 euro și maxim 75.000 euro.
Intensitatea ajutorului de minimis este de maxim:
  • 90% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-urile care au sediul social în județele Hunedoara sau Caraș-Severin;
  • 83% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-urile care au sediul social în județul Arad;
  • 76% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-urile care au sediul social în județul Timiș.

CRITERII DE ELIGIBILITATE SOLICITANTI

Sunt entitățile care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

  • sunt societăți constituite în baza Legii 31/199, sau în baza Legii nr. 1/2005, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, întreprinderilor mici sau mijlocii;
  • desfășoară activități în domenii eligibile, respectiv au autorizate unul sau mai multe din codurile CAEN eligibile și nu au autorizate coduri CAEN din domeniul TIC conform Anexa Lista coduri CAEN;
  • au capacitatea financiară de a implementa proiectul asigurând contribuția proprie și cheltuielile neeligibile – în etapa de contractare se va dovedi capacitatea financiară prin extras de cont bancar curent/ depozit/ linie/ contract de credit/scrisoare de confort;
  • nu au datorii de plată nete neachitate în termen, către bugetul de stat, respectiv bugetul local;
  • nu au avut activitatea suspendată temporar oricând în anul curent depunerii cererii de finanțare și în anul fiscal anterior;
  • au desfășurat activitate pe o perioadă corespunzătoare de cel puțin 2 ani fiscali integrali anterior depunerii cererii de finanțare, respectiv a fost înregistrat cel târziu la 31.12.2021;
  • au înregistrat profit din exploatare (>0 lei) în exercițiul financiar anterior depunerii proiectului;
  • nu au mai beneficiar de finanțare în cadrul unui proiect dedicat digitalizării în ultimii 5 ani înaintea depunerii;
  • dețin un drept real pe o perioadă care acoperă minim 5 ani de la efectuarea plății finale: proprietate privată, concesiune, superficie, uzufruct, închiriere/comodat;
  • au un nivel de intensitate digitală, la depunerea proiectului, de cel mult 6 DESI 2019, conform Auditului tehnic IT inițial dintre următorii indici de intensitate digitală:
    1. mai mult de 50% dintre persoanele angajate folosesc computere cu acces a internet în activitatea profesională;
    2. apelează la servicii furnizate de către specialiști TIC (angajați proprii sau servicii externalizate)
    3. au conexiune internet cu viteză garantată de download de cel puțin 30 Mbps
    4. mai mult de 20% dintre persoanele angajate folosesc dispozitive mobile cu conexiune la internet
    5. dețin un website sau o pagină de internet
    6. dețin un website cu funcții complexe
    7. utilizează o rețea de social media
    8. plătesc pentru publicitate pe internet
    9. utilizează servicii CC (Cloud Computing) de complexitate ridicată sau cel puțin medie
    10. emit facturi electronice care permit procesarea automată
    11. vânzările provenite din activitatea de e-Commerce depășesc 1% din cifra de afaceri totală
    12. vânzările web business-to-consumer (B2C) depășesc 10% din totalul vânzărilor online.
  • nu se încadrează în categoria întreprinderilor în dificultate; nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității;  nu au fost subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de minimis/ stat;
  • depun un proiect care:
    • se implementează la sediul principal sau secundar din regiunea Vest;
    • respectă principiile privind dezvoltarea durabilă, accesibilitatea, egalitatea de șanse, gen, nediscriminarea și accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități;
    • respectă cerințele privind principiul DNSH, imunizarea la schimbările climatice și depune decizia etapei de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului;
    • conduce la creșterea nivelului de intensitate digitală prin obținerea a cel puțin 7 criterii DESI enumerate mai sus;
    • este însoțit de un audit tehnic IT digital prin care se prezintă nivelul de intensitate digitală a solicitantului înainte de depunerea cererii de finanțare și de un Studiu de fezabilitate digitală (elaborat de un Hub de Inovare Digitală European sau de un furnizor de servicii de consultanță tehnică specializat în TIC)

CHELTUIELI ELIGIBILE

Se acordă sprijin pentru investiții pentru următoarele categorii de cheltuieli:

  • Achiziționarea, instalarea, configurarea, implementarea, punerea în funcțiune și integrarea echipamentelor TIC: echipamente de tip rack și accesorii de conectică; server, switch, ups, router, firewall, centrală telefonică digitală sau VOIP, sisteme de monitorizare echipamente informatice; Echipamente pentru stocare și backup de date; Echipamente pentru sisteme wireless, rețelistică, WAN, LAN; desktop, laptop, videoproiector, imprimantă/ multifuncțională/ scanner, echipamente video-conferință; tabletă, smart display, terminal smart, echipamente digitale specializate;
  • achiziționarea, instalarea, configurarea, implementarea, punerea în funcțiune și integrarea programelor/ aplicațiilor software standard (off-the-shelf) sub formă de licențe perpetue: virtualizare servere, stații de lucru și alte dispozitive virtuale; soluții de tip VPN client-server, soluții de tip RPA, ERP, CRM, WMS, TMS; soluții / platforme de tip E-commerce, B2B, B2C; Soluții care utilizează servicii și platforme de tip Cloud; Soluții pentru implementarea tehnologiilor de utilizare a inteligenței artificiale, machine learning, IoT, robotizării, automatizării, realității augmentate; implementarea tehnologiilor Blockchain, big data; Website de prezentare a companiei, website cu funcționalități complexe; Soluții de consolidare a securității cibernetice aplicabile pentru software/ găzduire/rețele;
  • achiziționarea, instalarea, configurarea și punerea în funcțiune a programelor/ aplicațiilor software standard (off-the-shelf) sub formă de subscripții anuale pe o perioadă de cel mult 6 ani
  • servicii de consultanță în domeniul digitalizării în scopul implementării soluțiilor de digitalizare – maxim 5% din valoarea eligibilă a proiectului;
  • servicii de consultanță/analiză pentru realizarea Studiului de fezabilitate digitală – maxim 3% din valoarea eligibilă a proiectului;
  • servicii de auditare tehnică IT – maxim 3% din valoarea eligibilă a proiectului.
  • Servicii specifice de instruire și adaptare a personalului în contextul digitalizării; cheltuieli de informare și publicitate obligatorii; consultanță (elaborare proiect, implementare proiect, proceduri de achiziții) – – maxim 7% din valoarea eligibilă a costurilor de mai sus.

Este eligibilă taxa pe valoare adăugată nerecuperabilă aferentă cheltuielilor eligibile.

CHELTUIELI NEELIGIBILE

Cheltuieli excluse de la finanțare:

  • achiziționarea programelor/ aplicațiilor software personalizate;
  • cheltuieli plătite în numerar;
  • achiziționarea de imobile (teren/clădire);
  • cheltuieli cu materiale consumabile;
  • costuri operaționale, de funcționare, testare, mentenanță și întreținere a obiectivelor finanțate prin proiect;
  • costuri administrative (salarii, chirii, reparații imobilizări, energie, etc)
  • cheltuieli financiare, contribuția în natură, amortizarea, leasing;
  • achiziția de dotări/ echipamente/ utilaje second-hand.

DURATA MAXIMA DE IMPLEMENTARE

Perioada de implementare a activităților proiectului în cadrul căreia pot fi efectuate cheltuielile eligibile, este de maxim 12 luni, fără a depăși data de 31 decembrie 2029.

Perioada de durabilitate  a proiectului este de 5 ani, calculată de la efectuarea plății finale.

CRITERII DE SELECTIE/ DEPARTAJARE

Selectarea proiectelor spre contractare se face pe baza punctajului obținut în urma evaluării tehnice și financiare (prin aplicarea Grilei de evaluare tehnico-financiară).

Proiectele care obțin mai puțin de 60 de puncte (pragul minim de calitate)  vor fi respinse.

Departajarea proiectelor care au obținut același punctaj final, în vederea încadrării în alocarea apelului de proiecte, se va face în funcție de data și ora depunerii acestora.

 

*Informații stabilite în baza Ghidului Solicitantului și a anexelor aferente publicate în versiunea consultativă

Ce poți face pentru a beneficia de o finanțare nerambursabilă? Informează-te din timp și alege o sesiune de consultanță prealabilă de accesare a programelor de finanțare. Aveți acces la o oră de discuții, fără nicio altă obligație ulterioară. În cadrul sesiunii, în baza direcțiilor de dezvoltare ale companiei dvs., putem oferi soluții personalizate și informații privind condițiile de accesare ale fondurilor nerambursabile.

Recent Posts

NAȚIONAL – Echipamente din sectorul transportului naval și aerian cu emisii zeroACTIV 

FONDUL DE MODERNIZARE PROGRAMUL-CHEIE 9 – SCHEMA DE AJUTOR DE STAT PRIVIND ÎNLOCUIREA UTILAJELOR SI…

55 years ago

NAȚIONAL – Achiziții vehicule cu emisii zeroACTIV 

FONDUL DE MODERNIZARE PROGRAMUL-CHEIE 9 – SCHEMA DE AJUTOR DE STAT PRIVIND SPRIJINIREA INVESTITIILOR DESTINATE…

55 years ago

NAȚIONAL – Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uriACTIV 

PLANUL NATIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ COMPONENTA 7 – OPERATIUNEA D – INVESTITIA I19. Scheme…

55 years ago

NORD-VEST (BIHOR, BISTRIȚA-NĂSĂUD, CLUJ, MARAMUREȘ, SATU MARE, SĂLAJ) – Eficiență energetică în locuințeACTIV 

PROGRAMUL REGIONAL NORD-VESTPrioritatea 3 – OP 2 – OS 2.1 – ACTIUNEA A) CRESTEREA EFICIENTEI…

55 years ago

BUCURESTI-ILFOV – Crearea, îmbunătățirea, extinderea spațiilor și infrastructurilor verziACTIV 

PROGRAMUL REGIONAL BUCURESTI-ILFOVPRIORITATEA 3 – OP 2 – OS 2.7  - ACTIUNEA 3.5 - APEL…

55 years ago

This website uses cookies.