Doriți să accesați o finanțare din fonduri europene nerambursabile pentru investiții productive în acvacultură? Detalii despre această finanțare:
Solicitanți eligibili:
• Microîntreprinderi, Întreprinderi mici și mijlocii sau Întreprinderi mari care au ca obiect de activitate înregistrat – Cod CAEN 0321 – „Acvacultura maritimă” sau 0322 – „Acvacultura in ape dulci”.
Criterii de eligibilitate:
- Nu se află în proces de lichidare, fuziune, reorganizare, faliment;
- Nu este înregistrat în Registrul debitorilor MADR AM POP, pentru POP 2007-2013, până la achitarea integrală a datoriei față de MADR AM POP, inclusiv a accesoriilor;
- Nu se află în situații litigioase cu MADR-AM-POP, până la pronunțarea definitivă a instanței de judecată în litigiul dedus judecății;
- Nu înregistrează în anul financiar anterior un bilanț negativ (capitaluri negative) – pentru cazul în care organizația a avut activitate. Sunt exceptați solicitanții care:
- sunt înființați în anul depunerii cererii de finanțare;
- cei înființați în anul precedent depunerii cererii de finanțare;
- cei care au avut activitatea suspendată conform legii (a se vedea lista documentelor din dosarul cererii de finanțare).
- Să nu fi comis fraude în perioada anterioară depunerii solicitării de asistență financiară conform Convenției privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene.
Ajutor financiar nerambursabil:
- Plafonul maxim pentru valoarea nerambursabila aferenta unui proiect este de 2.000.000 EURO conform cursului de schimb valutar €/RON afișat de catre INFOREURO la data lansării apelului.
- Pentru proiectele care prevăd realizarea de investiții în activități complementare (cu excepția prelucrării peștelui din producția proprie și comercializării directe) – acestea nu pot depăși suma de 700.000 EURO conform cursului de schimb valutar €/RON afișat de către INFOREURO la data lansării apelului.
Activități eligibile:
Se vor finanța prin intermediul acestei măsuri următoarele:
- investiții productive în acvacultură;
- investiții în diversificarea producției de acvacultură şi a speciilor de cultură;
- investiții în modernizarea unităților de acvacultură, inclusiv îmbunătățirea
- condițiilor de lucru şi de siguranță a lucrătorilor din domeniul acvaculturii;
- investiții în îmbunătățirea şi modernizarea referitoare la sănătatea şi bunăstarea animalelor, inclusiv achiziționarea de echipamente în scopul de a proteja fermele împotriva animalelor sălbatice de pradă;
- investițiile care vizează sporirea calității sau a valorii produselor de acvacultură;
- investiții în refacerea iazurilor sau a lagunelor existente utilizate pentru acvacultură prin îndepărtarea mâlului sau investițiile menite să prevină depunerea mâlului;
- investiții în diversificarea veniturilor obținute de întreprinderile din domeniul acvaculturii prin dezvoltarea unor activități complementare. Acest sprijin se acordă numai întreprinderilor din domeniul acvaculturii, cu condiția ca activitățile complementare să fie legate de activitatea de acvacultură, respectiv:
- procesare, cu condiția ca cel puțin 50% din materia primă să provină din producție proprie;
- comercializarea directă – centru de vânzare (magazin pescăresc) direct către consumatorii finali;
- activități de alimentație publică;
- facilități de cazare (exclus hoteluri);
- turism piscicol, turism pentru pescuitul de agrement, turism legat de observarea păsărilor acvatice, turism educațional referitor la protecția mediului acvatic;
- operațiuni care includ reducerea impactului acvaculturii asupra mediului;
- activități educaționale referitoare la acvacultură.
Categorii de cheltuieli eligibile:
- Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea
terenului:
- Obținerea terenului;
- Amenajarea terenului;
- Amenajarea pentru protecția mediului și/ sau aducerea la starea inițială.
- Asigurarea utilităților necesare obiectivului;
- Cheltuieli pentru proiectare și asistență
tehnică:
- Studii de teren (studii geotehnice, geologice, hidrologice, hidrogeotehnice, fotogrammetrice, topografice și de stabilitate ale terenului pe care se amplasează obiectivul de investiție);
- Obținere avize, acorduri și autorizații;
- Proiectare și inginerie;
- Organizarea procedurilor de achiziție;
- Consultanță;
- Asistență tehnică.
- Cheltuieli pentru investiția de bază:
‐ Construcții și instalații;
‐ Montaj utilaje tehnologice;
‐ Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale cu montaj;
‐ Utilaje fără montaj și echipamente de transport;
‐ Dotări;
‐ Active necorporale.
- Cheltuieli cu organizarea de șantier:
‐ Lucrări de construcții;
‐ Cheltuieli conexe organizării șantierului;
- Comisioane, cote, taxe;
- Cheltuieli diverse și neprevăzute;
- Cheltuieli cu amortizarea;
- Cheltuieli cu leasing-ul;
- Cheltuieli privind plata drepturilor salariale (max 2% din valoarea totală eligibilă pentru proiectele care prevăd construcții – montaj și max 1% pentru proiectele care nu prevăd construcții – montaj);
- Cheltuieli cu auditarea proiectului;
- Cheltuieli cu informarea și publicitatea;
- Cheltuieli pentru probele tehnologice și teste și predare la beneficiar:
‐ Pregătirea personalului de exploatare;
‐ Probe tehnologice și teste.
- Contribuție în natură:
‐ Contribuția proprie aferentă terenului;
‐ Contribuția proprie pentru investiția de bază.
Se iau în calcul investițiile realizate din resurse proprii începând cu ianuarie 2014, în scopul proiectului. Investițiile se consideră la valoarea contabilă sau la o valoare validată ca urmare a unui raport de evaluare (pentru cazul în care au fost realizate din resurse proprii, etc). contribuția în natură trebuie să se regăsească în documentele financiar contabile ale companiei.
- Taxa pe valoarea adăugată este eligibilă dacă este nerecuperabilă de beneficiarul operațiunii conform legii;
- Cheltuieli cu achiziția terenului este eligibilă în cuantum de:
- maxim 10% din valoarea totala eligibilă a proiectului, respectiv 15% în cazul siturilor abandonate și al siturilor utilizate anterior pentru activități industriale care conțin clădiri, din totalul cheltuielilor eligibile ale operațiunii.
- Cheltuielile pentru proiectare și asistență tehnică, sunt eligibile în limita a:
- 10% din valoarea totala eligibila a operațiunii, dacă operațiunea prevede construcții-montaj;
- 5% din valoarea totala eligibilă a operațiunii, dacă operațiunea nu prevede construcții-montaj;
- Costul de achiziție al construcțiilor este eligibil în limita a 50% din totalul cheltuielilor eligibile.
- Cheltuielile aferente subcontractării/ subantreprizei sunt eligibile în limita a:
- maxim 30% din valoarea totală eligibilă a contractului de lucrări și/sau antrepriză;
- maxim 40% din valoarea totală eligibilă a contractului de servicii;
Totodată sunt eligibile cheltuielile efectuate pentru:
- Cheltuieli cu auditarea proiectului;
- Cheltuieli cu informarea și publicitatea;
- Cheltuieli privind taxele;
- Cheltuieli bancare de deschidere și de administrare a conturilor;
- Cheltuieli cu achiziționarea semnăturii digitale pentru MySMIS2014
Cheltuieli neeligibile:
- cheltuielile cu achiziția de terenuri cu sau fără construcții care depășesc 10% din valoarea totală eligibilă a proiectului;
- cheltuielile cu achiziția construcțiilor, care depășesc limita a 50% din totalul cheltuielilor eligibile;
- cheltuielile cu dobânzile, taxele și comisioanele;
- amenzi, penalități, cheltuieli de judecată și cheltuieli de arbitraj;
- cheltuielile efectuate de beneficiar în regie proprie;
- costul achiziționării de bunuri/ echipamente de ocazie;
- dobânzile debitoare, cu excepția celor referitoare la granturi acordate sub forma unei subvenții pentru dobândă sau a unei subvenții pentru comisioanele de garantare.