PROGRAMUL REGIONAL NORD-VEST
DESCHIDEREA APELULUI DE PROIECTE: 21 SEPTEMBRIE 2023
ÎNCHIDEREA APELULUI DE PROIECTE: 20 MARTIE 2024
CUI SE ADRESEAZĂ
IMM-urilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest a României (Bihor, Satu Mare, Maramureș, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud) care necesită sprijin financiar pentru o investiție inițială în domeniile de turism și sănătate.
FINANȚARE
Alocarea totală a prezentului apel de proiecte este de 15.000.000,00 de euro, cu posibilitatea de supracontractare. Valoarea minimă a finanțării nerambursabile aferentă unui proiect poate fi cuprinsă între 200.000 euro și 1.500.000 euro. Intensitatea ajutorului solicitat prin ajutorul de stat regional, respectiv cofinanțarea solicitantului sunt stabilite în funcție de județul de implementare a proiectului și de tipul companiei, astfel:
Categoria IMM |
Județul |
Rată ajutor financiar acordat |
Rată cofinanțare solicitant |
Întreprinderi mijlocii | Bihor Cluj |
50% |
50% |
Bistrița-Năsăud Maramureș Satu Mare Sălaj |
60% |
40% |
|
Microîntreprinderi și întreprinderi mici | Bihor Cluj |
60% |
40% |
Bistrița-Năsăud Maramureș Satu Mare Sălaj |
70% |
30% |
CRITERII DE ELIGIBILITATE SOLICITANȚI
Solicitanții eligibili sunt agenții economici care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
a) sunt societăți constituite în baza Legii 31/1990 cu modificările şi completările ulterioare, care se încadrează în categoria IMM-urilor înregistrate în Regiunea Nord-Vest;
b) solicită finanțare pentru investiții în domeniile de activitate eligibile programului (cel târziu în etapa de contractare domeniul de activitate va fi înscris și autorizat la locul de implementare a proiectului);
c) au desfășurat activitate pe o perioadă a cel puțin un an fiscal (data înființării cel târziu la 03.01.2022) și au înregistrat profit din exploatare (>0 lei) în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare și nu a avut activitatea suspendată oricând în anul depunerii cererii de finanțare;
d) are capacitatea financiară de a asigura, din surse proprii, cofinanțarea la cheltuielile eligibile, precum și cheltuielile neeligibile și costurile de funcționare, întreținere, sustenabilitate a investiției pe perioada de implementare și durabilitate a proiectului – se va depune dovada la contractare;
e) în anul fiscal anterior au înregistrat un număr mediu de cel puțin 1 și înregistrează un număr mediu de salariați cel puțin egal cu cel înregistrat în anul anterior acordării finanțării (acest criteriu se va menține până la cel puțin 3 ani de la finalizarea investiției);
f) dețin drepturi reale asupra imobilului care face obiectul proiectului (drept pe proprietate privată, de concesiune, superficie; contract de comodat/închiriere/locațiune (în funcție de tipul de proiect cu/fără lucrări de construcție ce se supun autorizării) și acesta nu este afectat de limitări legale, convenționale, etc;
g) nu au datorii la bugetul de stat respectiv la bugetul local;
h) nu se încadrează în categoria întreprinderilor aflate în dificultate, în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității;
i) nu au fost subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat/ ajutor de minimis;
j) propun un proiect de investiții care:
- respectă obiectivele specifice ale programului, drepturile fundamentale și principiile orizontale;
- presupune investiții inițiale (crearea unei unități noi, extinderea capacității unei unități existente, diversificarea producției unei unități);
- presupune creșterea cifrei de afaceri față de anul anterior depunerii cererii de finanțare și crearea unui nou loc de muncă cu normă întreagă, cel puțin.
CHELTUIELI ELIGIBILE
Se acordă sprijin pentru investiții pentru următoarele categorii de cheltuieli:
- cheltuieli eligibile prin ajutor de stat:
- cheltuieli pentru amenajarea terenului (amenajarea terenului, amenajări pentru protecția mediului și aducerea terenului la starea inițială; cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităților);
- cheltuieli și asigurarea utilităților necesare obiectivului (cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții)
- cheltuieli pentru investiția de bază (Construcții şi instalaţii; Montaj utilaje, echipamente tehnologice şi funcționale; Utilaje, echipamente tehnologice şi funcționale care necesită montaj inclusiv cheltuieli cu achiziționarea de instalaţii/ echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, precum şi sisteme care utilizează surse regenerabile (alternative) de energie pentru eficientizarea activităților pentru care a solicitat finanțare; Utilaje, echipamente tehnologice şi funcționale care nu necesită montaj si echipamente de transport; Dotări; Active necorporale– în limita a maxim 20% din valoarea eligibilă a activelor corporale);
- Alte cheltuieli (Lucrări de construcții şi instalaţii aferente organizării de șantier; Cheltuieli conexe organizării șantierului; Cheltuieli diverse și neprevăzute);
- cheltuieli eligibile prin schema de minimis – în limita a 20% din valoarea eligibilă totală a proiectului:
- cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică (studii de teren; Raport privind impactul asupra mediului; Alte studii specifice; Documentații-suport şi cheltuieli pentru obținerea de avize, acorduri şi autorizații; Certificarea performantei energetice si auditul energetic al clădirilor; Documentațiile tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor; Managementul de proiect pentru obiectivul de investiții; Asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor; Asistență tehnică din partea proiectantului pentru participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de către Inspectoratul de Stat în Construcții; Dirigenție de șantier/supervizare);
- alte cheltuieli (Cota aferentă ISC pentru controlul calității lucrărilor de construcții; Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcții; Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor – CSC; Taxe pentru acorduri, avize conforme şi autorizația de construire/desființare; Cheltuieli pentru informare si publicitate).
DURATA MAXIMĂ DE IMPLEMENTARE
Perioada de implementare a proiectelor de după semnarea contractului este de maxim 36 de luni pentru proiectele de lucrări și 24 de luni pentru proiectele fără lucrări, dar nu mai târziu de 31.12.2029.
Beneficiarul va menține investiția în regiunea Nord-Vest pentru cel puțin 3 ani după finalizarea investiției.
CRITERII DE SELECȚIE/ DEPARTAJARE
Selectarea proiectelor spre contractare se face pe baza punctajului obținut în urma evaluării tehnice și financiare (prin aplicarea Grilei de evaluare tehnico-financiară).
Pragurile de calitate pentru intervalele de timp prestabilite sunt:
- etapa 1 (21.09.2023 – 21.10.2023): 90 de puncte
- etapa 2 (21.10.2023 – 21.12.2023): 80 de puncte
- etapa 3 (21.12.2023 – 21.02.2024): 70 de puncte
- etapa 4 (21.02.2024 – 20.03.2024): 50 de puncte
Contractarea proiectelor se va face, în limita bugetului alocat pentru apelul de proiecte, în ordinea descrescătoare a punctajelor rezultate în urma evaluării tehnico-financiare și a soluționării contestațiilor.
Departajarea proiectelor cu același punctaj se va face ținând cont, în ordinea de mai jos, de următoarele criterii:
- Vor fi selectate acele proiecte care au cea mai mică valoare rezultată a raportului dintre cuantumul finanțării nerambursabile solicitate și cifra de afaceri înregistrate în anul fiscal anterior depunerii cererii de finanțare (cuantumul finanțării/cifra de afaceri);
- Data și ora depunerii proiectelor
Ce poți face pentru a beneficia de o finanțare nerambursabilă? Informează-te din timp și alege o sesiune de consultanță prealabilă de accesare a programelor de finanțare. Aveți acces la o oră de discuții, fără nicio altă obligație ulterioară. În cadrul sesiunii, în baza direcțiilor de dezvoltare ale companiei dvs., putem oferi soluții personalizate și informații privind condițiile de accesare ale fondurilor nerambursabile.