Opening Hours :

MON – FRi: 8AM – 5PM

Troll Free Number :

+44 567 890123 – 30

Address : Cargo Hub,

NEWYORK 10012, USA

FINANȚĂRI DOMENIUL PRIVAT

MEDIUL RURAL – Investiții în tehnologii forestiereACTIV 

PLANUL NAȚIONAL STRATEGIC PAC 2023-2027

DR24 – INVESTIȚII ÎN TEHNOLOGII FORESTIERE CARE ÎMBUNĂTĂȚESC REZILIENȚA ȘI  VALOAREA DE MEDIU A ECOSISTEMELOR FORESTIERE*

DESCHIDEREA CERERII DE PROIECTE NU A FOST STABILITĂ

CUI SE ADRESEAZĂ

Operatorilor economici și ocoalelor silvice care necesită ajutor financiar pentru investiții în tehnologii forestiere pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național, respectiv atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, inclusiv reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea sechestrării carbonului, promovarea energiei sustenabile, precum și promovarea gestionării eficiente a resurselor naturale, cum ar fi apa, solul și aerul.

FINANȚARE

Bugetul total alocat acestei investiții este de 86.641.134 euro, sumă angajată până la 31 decembrie 2029.

Intensitatea ajutorului financiar nerambursabil este de 65% din totalul costurilor eligibile, reprezentând:

  • maxim 500.000 euro în cazul operatorilor economici
  • maxim 250.000 euro în cazul ocoalelor silvice.

CRITERII DE ELIGIBILITATE A SOLICITANTULUI

Solicitanții eligibili pentru acest program sunt:

A.operatorii economici atestați/ reatestați pentru activitatea de exploatare forestieră, cu excepția operatorilor economici din structura Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, care îndeplinesc următoarele condiții:

  • sunt persoane fizice înregistrate și autorizate conform OUG 44/2008 (PFA, II, IF) sau persoane juridice (SNC, SCS, SA, SCA, SRL, ocoale silvice de regim, asociații, fundații, federații, uniuni, forme asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetație forestieră, institute de cercetare – dezvoltare și universități din domeniul silvicultură sau exploatări forestiere, alte persoane juridice de drept privat)
  • fac dovada atestării/reatestării pentru activitatea de exploatare forestieră de către Comisia de atestare a operatorilor economici pentru activitatea de exploatare forestieră prevăzută la art. 62 alin.(2) din Legea 46/2008 și în Ordinul nr. 1106/2018, începând cu data depunerii cererii de finanțare;
  • demonstrează că au efectuat lucrări de exploatări forestiere pentru cel puțin 30% din capacitatea atestată în anul anterior depunerii cererii de finanțare;
  • nu sunt în dificultate, nu au ordine de recuperare, nu au debite restante la bugetul general consolidat, la AFIR; nu au înscrieri de natură economico-financiară în cazierul judiciar.

B. ocoalele silvice de regim autorizate de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, care îndeplinesc următoarele condiții:

  • se încadrează în una din următoarele forme de organizare: regii autonome de interes local, societăți, asociații, fundații, federații, uniuni;
  • fac dovada autorizării de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură începând cu data depunerii cererii de finanțare;
  • au în administrare și/ sau asigură servicii silvice cel puțin/pentru cel puțin 2.000 de ha de teren forestier pentru care sunt în vigoare amenajamente silvice, începând cu data depunerii cererii de finanțare;
  • nu sunt în dificultate, nu au ordine de recuperare, nu au debite restante la bugetul general consolidat, la AFIR; nu au înscrieri de natură economico-financiară în cazierul judiciar.

CHELTUIELI ELIGIBILE

În cazul operatorilor economici sunt eligibile următoarele costuri:

  • achiziția de echipamente și utilaje noi pentru colectarea și sortarea, încărcarea, manipularea lemnului în șantierele de exploatare inclusiv platformele primare,
  • achiziția de utilaje noi pentru tocarea lemnului,
  • achiziția sau utilizarea unor programe informatice pentru gestionarea echipamentelor și utilajelor achiziționate prin schemă și/sau gestionarea proceselor de exploatare forestieră, transport și depozitare a materialului lemnos,
  • costuri generale ale proiectului – maximum 3% din totalul cheltuielilor eligibile.

În cazul ocoalelor silvice sunt eligibile următoarele costuri:

  • achiziția de echipamente noi pentru efectuarea lucrărilor de îngrijire și conducere a arboretelor,
  • achiziția de utilaje noi pentru tocarea lemnului,
  • achiziția de echipamente de management al riscului, respectiv pentru monitorizarea și prevenirea incendiilor și monitorizarea, prevenirea și combaterea bolilor și insectelor dăunătoare și echipamente pentru monitorizarea managementului forestier,
  • costuri generale ale proiectului – maximum 3% din totalul cheltuielilor eligibile.

Achiziția de echipamente de tipul funicularelor este eligibilă numai pentru solicitanții care au efectuat lucrări de exploatări forestiere în anul premergător depunerii aplicației de accesare a schemei pentru cel puțin 10% din capacitatea atestată în județe în care zona de munte reprezintă cel puțin 30%.

DURATA MAXIMĂ DE IMPLEMENTARE

Durata de execuție a contractului de finanțare este cuprinsă între 2 și maxim 3 ani de la data semnării contractului de finanțare, până la cel târziu 31.12.2029

Durata de monitorizare a proiectului aferenta Contractului  este de 5 ani de la data efectuării ultimei plăți. Pe această perioadă se va menține în funcțiune investiția realizată şi se va demonstra utilitatea acesteia conform descrierilor formulate și a angajamentelor asumate prin cererea de finanțare și contractul de finanțare.

CRITERII DE SELECȚIE / DEPARTAJARE

Prag de calitate prestabilit:

  • 26 de puncte pentru operatorii economici
  • 20 de puncte pentru ocoalele silvice.

Praguri lunare de calitate:

  • Luna 1: 50 de puncte operatorii economici; 50 de puncte ocoalele silvice;
  • Luna 2: 35 de puncte operatorii economici; 30 de puncte ocoalele silvice;
  • Luna 3: 26 de puncte operatorii economici; 20 de puncte ocoalele silvice;

Pentru cererile de finanțare care au același punctaj în cadrul unei categorii de beneficiar (operatori economici/ocoale silvice), departajarea se face în funcție de următoarele criterii:

  1. Punctajul acordat pentru principiul 1, în sensul că cererile de finanțare cu punctaj mai mare al principiului 1 vor avea prioritate.
  2. Punctajul acordat pentru principiul 2, în sensul că cererile de finanțare cu punctaj mai mare al principiului 2 vor avea prioritate.

În situația în care, în perioada de evaluare se constată că solicitantului i‐a scăzut punctajul (autoevaluare/ pre-scoring) sub pragul de calitate corespunzător lunii respective, cererea de finanțare va fi declarată neconformă și nu vor intra în etapa de selecție.

*Informații stabilite în baza Ghidului Solicitantului și a anexelor aferente publicate în versiunea consultativă

Ce poți face pentru a beneficia de o finanțare nerambursabilă? Informează-te din timp și alege o sesiune de consultanță prealabilă de accesare a programelor de finanțare. Aveți acces la o oră de discuții, fără nicio altă obligație ulterioară. În cadrul sesiunii, în baza direcțiilor de dezvoltare ale companiei dvs., putem oferi soluții personalizate și informații privind condițiile de accesare ale fondurilor nerambursabile.

Recent Posts

NAȚIONAL – Echipamente din sectorul transportului naval și aerian cu emisii zeroACTIV 

FONDUL DE MODERNIZARE PROGRAMUL-CHEIE 9 – SCHEMA DE AJUTOR DE STAT PRIVIND ÎNLOCUIREA UTILAJELOR SI…

55 years ago

NAȚIONAL – Achiziții vehicule cu emisii zeroACTIV 

FONDUL DE MODERNIZARE PROGRAMUL-CHEIE 9 – SCHEMA DE AJUTOR DE STAT PRIVIND SPRIJINIREA INVESTITIILOR DESTINATE…

55 years ago

NAȚIONAL – Competențe în tehnologii avansate pentru IMM-uriACTIV 

PLANUL NATIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ COMPONENTA 7 – OPERATIUNEA D – INVESTITIA I19. Scheme…

55 years ago

NORD-VEST (BIHOR, BISTRIȚA-NĂSĂUD, CLUJ, MARAMUREȘ, SATU MARE, SĂLAJ) – Eficiență energetică în locuințeACTIV 

PROGRAMUL REGIONAL NORD-VESTPrioritatea 3 – OP 2 – OS 2.1 – ACTIUNEA A) CRESTEREA EFICIENTEI…

55 years ago

BUCURESTI-ILFOV – Crearea, îmbunătățirea, extinderea spațiilor și infrastructurilor verziACTIV 

PROGRAMUL REGIONAL BUCURESTI-ILFOVPRIORITATEA 3 – OP 2 – OS 2.7  - ACTIUNEA 3.5 - APEL…

55 years ago

This website uses cookies.