Parteneriat
Proiectul cultural IN SUNET DE CHITARĂ este implementat de Centrul de Dezvoltare SMART în parteneriat cu Scoala 18 din Galați
Despre proiect
Proiectul ”ÎN SUNET DE CHITARĂ”, finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național, în cadrul ariei tematice Educație prin cultură își propune utilizarea unuia dintre cele mai îndragite și accesibile instrumente muzicale – chitara, pentru valorificarea abilităților, pentru crearea de competențe noi educaționale și creative, pentru 30 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 18 din Galați. Prin intermediul proiectului 30 de elevi cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, vor desluși tainele acordurilor de chitară, vor învăța, cum muzica poate și deschide noi orizonturi spre cunoaștere. Pentru dezoltarea abilităților muzicale, pentru deprinderea de noi abilități în folosirea unui instrument muzical, vor fi achiziționate 10 chitare, care vor rămâne în patrimoniul școlii partenere. Dintre acestea, 3 vor fi acordate ca premiu primilor 3 elevi, care de-a lungul cursului au demonstrat perseverență și aptitudini remarcabile și care vor dori să urmeze și să aprofundeze ulterior studiul acestui instrument. Celelalte 7 chitare vor rămâne în dotarea Școlii, urmând ca după finalizarea proiectului acestea să fie utilizate și pentru alți elevi interesați sau pentru aprofundarea deprinderilor acumulate în cadrul cursului de elevii vizați de proiect. La finalul proiectului va fi organizat un spectacol instrumental și voce, în orașul Galați.
În cadrul proiectului vor fi realizate 6 lecții video pentru chitară și 4 lecții video pentru tehnici de canto. Lecțiile video vor fi accesate pe canalul de YouTube și va putea fi accesat de toți elevii școlii care vor dori să își perfecționeze tehnicile de canto sau pe cele de chitară.
Pagina web a proiectului https://insunetdechitara.ro/