Obiectivul principal al schemei de minimis îl constituie sprijinirea operatorilor economici, societăţi şi societăţi cooperative, prin facilitarea accesului la finanţare, în scopul îmbunătăţirii performanţelor economice şi tehnice ale operatorilor economici, urmărind adaptarea la cerinţele determinate de statutul României ca stat membru al Uniunii Europene, prin creşterea nivelului de competitivitate, crearea şi menţinerea locurilor de muncă, sporirea protecţiei consumatorilor şi securităţii alimentare.
Ajutor financiar nerambursabil:
• finanțare nerambursabila de maxim 250.000 lei/beneficiar;
• intensitatea finanțării nerambursabile este de maxim 90%.
Schema de minimis urmăreşte:
– întărirea capacităţii operatorilor economici de promovare a produselor şi serviciilor de piaţă;
– dezvoltarea şi modernizarea activităţii comercianţilor şi prestatorilor de servicii de piaţă.
Beneficiari:
Pot beneficia de AFN în cadrul Programului operatorii economici, care îndeplinesc următoarele criterii de eligibilitate:
• Se încadrează în categoria IMM-urilor: au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250 și o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane de euro
• Sunt persoane juridice (societăţi /societăţi cooperative), care au ca obiect de activitate comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, activităţi;
• Sunt considerate întreprinderi autonome, legate, partenere sau întreprinderi unice și au capital social integral privat;
• Au cel puțin 2 ani calendaristici de la înființare la data deschiderii aplicației electronice și codul CAEN pentru care solicită finanțare este autorizat cu cel puțin 3 luni anterior datei deschiderii aplicației electronice de înscriere a planului de investiții și nu au depăşit plafonul de minimis de 200.000,00 Euro pe durata a trei exerciţii financiare pentru întreprinderei unică;
• Nu au beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului în ultimii 3 ani şi nu au asociaţi, acţionari sau administratori care deţin sau au deţinut calitatea de asociaţi/acţionari/administratori ai altor societăţi care au beneficiat de alocaţie financiară nerambursabilă în cadrul Programului în ultimii 3 ani;
• Nu au datorii la bugetul general consolidat şi la bugetele locale, atât pentru sediul social, cât şi pentru toate punctele de lucru și nu sunt în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, insolvenţă, faliment, executare silită, închidere operaţională sau suspendare temporară a activităţii;
Cheltuieli eligibile:
Pentru activităţile de implementare şi certificare a sistemelor de management, în vederea implementării şi certificării sistemelor de management se finanţează următoarele categorii de servicii:
a) Cursuri de instruire pentru personalul implicat în activităţi legate de calitate/mediu/sănătatea şi securitatea ocupaţională/siguranţa alimentelor (auditor intern);
b) Consultanţă privind întocmirea documentaţiei de implementare a sistemelor de management;
c) Certificarea sistemului de management al calităţii/mediului/sănătăţii şi securităţii ocupaţionale/siguranţei alimentelor, simplu sau integrat.
Cheltuieli neeligibile:
Cheltuielile privind TVA, taxe, avize, comisioane, ambalajul, transportul, punerea în funcţiune, instruirea personalului pentru utilizarea celor achiziţionate, nu sunt eligibile.
Nu se acordă ajutor financiar pentru activele achiziţionate în sistem de leasing şi pentru activele second-hand.
FONDUL DE MODERNIZARE PROGRAMUL-CHEIE 9 – SCHEMA DE AJUTOR DE STAT PRIVIND ÎNLOCUIREA UTILAJELOR SI…
FONDUL DE MODERNIZARE PROGRAMUL-CHEIE 9 – SCHEMA DE AJUTOR DE STAT PRIVIND SPRIJINIREA INVESTITIILOR DESTINATE…
PLANUL NATIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ COMPONENTA 7 – OPERATIUNEA D – INVESTITIA I19. Scheme…
PROGRAMUL REGIONAL NORD-VESTPrioritatea 3 – OP 2 – OS 2.1 – ACTIUNEA A) CRESTEREA EFICIENTEI…
PROGRAMUL REGIONAL BUCURESTI-ILFOVPRIORITATEA 3 – OP 2 – OS 2.7 - ACTIUNEA 3.5 - APEL…
PROGRAMUL REGIONAL SUD-MUNTENIA PRIORITATEA 6 – OP 5 – OS RSO 5.2 - OPERATIUNEA B…
This website uses cookies.