Prelungirea sesiunii de depunere pentru Schema de Energie Regenerabilă
Sursa: AFIR
Solicitanții interesați pot consulta Ghidul solicitantului și anexele aferente Schemei pentru energie regenerabilă pe site-ul oficial AFIR, aici.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanțare pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacitați de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Noul termen limită pentru depunerea solicitărilor este 31 martie 2025, față de termenul inițial stabilit pentru 28 februarie 2025.
Această decizie a fost luată ca urmare a solicitărilor primite de la potențialii beneficiari, având drept scop asigurarea implementării optime a proiectelor atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar.
Fondurile disponibile
Bugetul total alocat pentru această schemă de finanțare este de 150 de milioane de euro, distribuit în funcție de capacitatea instalată și tipul sursei regenerabile utilizate:
Capacitate | Sursă solară | Sursă eoliană |
---|---|---|
Sub 1 MW | 90.000.000 Euro | 2.000.000 Euro |
Peste 1 MW | 40.000.000 Euro | 18.000.000 Euro |
Capacitate | Sursă solară | Sursă eoliană |
---|---|---|
Sub 1 MW | 90.000.000 € | 2.000.000 € |
Peste 1 MW | 40.000.000 € | 18.000.000 € |
Valoarea maximă a ajutorului de stat acordat este de până la 100% din costurile eligibile. Astfel, proiectele ce vizează energia eoliană pot primi finanțare de 700.000 euro/MW, indiferent de capacitatea instalată. Pentru energia solară, sprijinul financiar ajunge la 650.000 euro/MW pentru capacitați sub 1 MW și la 550.000 euro/MW pentru capacitați peste 1 MW.
Cine poate aplica?
Schema de Energie Regenerabilă este destinată următoarelor categorii de beneficiari:
- Întreprinderi din sectorul agricol sau din industria alimentară, legal constituite și înregistrate la ONRC;
- Organizații/Federații din domeniul îmbunătățirilor funciare (OUAI/FOUAI).
Proiectele eligibile trebuie să aibă ca obiectiv realizarea de noi capacitați de producție a energiei electrice din surse regenerabile, cu sau fără stocare.
Finanțarea este asigurată din Fondul pentru modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, în timp ce administratorul schemei de ajutor de stat este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin AFIR.
Mai multe detalii despre apelul de finanțare pot fi consultate aici.
Pentru a obține sprijin în pregătirea dosarului de finanțare și pentru consultanță specializată, programează o sesiune de consultanță accesând link-ul de mai jos: