fbpx
  • Bucuresti
  • Galati
  • Tel. +4 031 824 15 90
  • 1st Blanduziei Street, Sector 2
  • Tel. +4 031 824 15 90
  • 3rd Brăilei Street, 1st Floor
internationalizare imm

NORD-VEST (BIHOR, BISTRIȚA-NĂSĂUD, CLUJ, MARAMUREȘ, SATU MARE, SĂLAJ) – Internaționalizare IMM-uriACTIV 

PROGRAMUL REGIONAL NORD-VEST 

DESCHIDEREA APELULUI DE PROIECTE: TRIMESTRUL 4 2024  (ESTIMARE)
ÎNCHIDEREA APELULUI DE PROIECTE: TRIMESTRUL 1 2025 (ESTIMARE)

CUI SE ADRESEAZĂ

Întreprinderilor din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest a României (Bihor, Satu Mare, Maramureș, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud) care necesită sprijin pentru modernizarea activităților de producție/ prestări servicii și suport în activități de internaționalizare .

FINANȚARE

Alocarea totală a prezentului apel de proiecte este de 10.000.000 de euro.

Valoarea totală a finanțării nerambursabile aferentă cererii de finanțare poate fi cuprinsă între 50.000 euro și 275.000 euro.

Ajutorul financiar nerambursabil solicitat reprezintă maxim 90% din valoarea eligibilă a proiectului, iar cofinanțarea din partea solicitantului este de minim 10% din valoarea cheltuielilor eligibile.

CRITERII DE ELIGIBILITATE SOLICITANȚI

Sunt eligibile entitățile care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:

a) sunt societăți înregistrate în Regiunea Nord-Vest, constituite în baza Legii 31/1990, sau societăți cooperative care funcționează în baza Legii nr. 1/2005 și se încadrează în categoria microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii;

b) depun solicitare de finanțare pentru un domeniu de activitate eligibil conform Anexei înscris în obiectul de activitate al companiei cel târziu în etapa de contractare;

c) au desfășurat activitate pe o perioadă a cel puțin un an fiscal anterior depunerii cererii de finanțare (data de înființare cel târziu 03.01.2023) și a înregistrat venituri din exploatare mai mari de 100% valoarea grantului solicitat în anul fiscal anterior depunerii cererii; nu a avut activitatea suspendată oricând în anul depunerii cererii de finanțare;

d) se angajează să suporte din fonduri proprii cofinanțarea și cheltuielile neeligibile;

e) au înregistrat un număr mediu de salariați de cel puțin 1, în anul fiscal anterior acordării finanțării și înregistrează inclusiv la data acordării finanțării un număr mediu de salariați cel puțin egal cu cel înregistrat în anul anterior acordări finanțării

f) au cel puțin un salariat cu normă întreagă pe perioadă nedeterminată, la data acordării finanțării;

g) demonstrează dreptul real de proprietate/ utilizare a imobilului ce face obiectul investiției pentru o perioadă de cel puțin 3 ani de la finalizarea proiectului;

h) locul de implementare al proiectului este situat în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest;

i) nu se află în stare de dizolvare, reorganizare judiciară, lichidare, executare silită, închidere operațională, insolvență, faliment sau suspendare temporară a activității;  nu au fost subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat/ ajutor de minimis;

j) depun un proiect în urma căruia:

  • cifra de afaceri va crește față de anul anterior depunerii cererii de finanțare, până la sfârșitul anului fiscal următor celui în care s-a finalizat implementarea proiectului;
  • se va crea cel puțin un nou loc de muncă cu normă întreagă și va fi menținut pe tot parcursul perioadei de durabilitate.

CHELTUIELI ELIGIBILE

Se acordă sprijin pentru investiții care includ:

1. Cheltuieli directe:

a. Lucrări:

i. CAP.1 Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului; 1.2 Amenajarea terenului; 1.3 Amenajări pentru protecția mediului şi aducerea terenului la starea inițială; 1.4 Cheltuieli pentru relocarea/protecția utilităților;

ii. CAP.2 – 2 Cheltuieli pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului de investiții

iii. CAP. 4. Cheltuieli pentru investiția de bază: 4.1 Construcții şi instalaţii; 4.2 Montaj utilaje echipamente tehnologice și funcționale; 4. 3 Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj;

b. Echipamente/ Dotări/ Active corporale:

i. 4.4. Utilaje fără montaj si echipamente de transport;

ii. 4.5 Dotări;

iii. 4.6. Active necorporale

c. Cheltuieli cu servicii – cheltuieli obligatorii – minim 5 dintre următoarele:

i. realizarea analizei piețelor internaționale cu potențial, selectarea pietelor tinta, cu realizarea strategiei de export pentru piețe externe – maxim 150.000 euro;

ii. de inovare pentru crearea unor produse inovatoare

iii. realizarea design ambalarea și etichetarea;

iv. realizarea brandului și promovarea – maxim 75.000 lei;

v. certificarea și standardele de calitate – maxim 50.000 lei;

vi. promovare pe piețe externe – maxim 75.000 lei;

vii. participare la misiuni economice internaționale – maxim 25.000 lei.

 

2. Cheltuieli indirecte – 7% din valoarea costurilor directe eligibile.

DURATA MAXIMA DE IMPLEMENTARE

Perioada de implementare a proiectului este de maxim 36 de luni pentru proiectele de lucrări care se supun autorizării, respectiv maxim 24 de luni pentru proiectele fără lucrări de construcție și nu poate depăși 31.12.2029.

Beneficiarul va menține investiția pentru care a beneficiat de sprijin financiar pentru cel puțin 3 ani după finalizarea investiției.

CRITERII DE SELECTIE/ DEPARTAJARE

Selectarea proiectelor spre contractare se face pe baza punctajului obținut în urma evaluării tehnice și financiare (prin aplicarea Grilei de evaluare tehnico-financiară).

În cadrul acestui program vor fi utilizate praguri de calitate multiple:

  • Faza 1: 98 de puncte (01.02.2024 – 15.02.2024)
  • Faza 2: 95 de puncte (15.02.2024 – 01.03.2024)
  • Faza 3: 90 de puncte (01.03.2024 – 15.03.2024)
  • Faza 4: 85 de puncte (15.03.2024 – 31.03.2024)
  • Faza 5: 70 de puncte (31.03.2024 – 15.04.2024)

Proiectele care obțin mai puțin de 70 puncte sunt neeligibile

Departajarea proiectelor cu același punctaj se va face ținând cont de valoarea obținută la secțiunea 1 din Grila de evaluare tehnico-financiara.

*Informații stabilite în baza Ghidului Solicitantului și a anexelor aferente publicate în versiunea consultativă

Ce poți face pentru a beneficia de o finanțare nerambursabilă? Informează-te din timp și alege o sesiune de consultanță prealabilă de accesare a programelor de finanțare. Aveți acces la o oră de discuții, fără nicio altă obligație ulterioară. În cadrul sesiunii, în baza direcțiilor de dezvoltare ale companiei dvs., putem oferi soluții personalizate și informații privind condițiile de accesare ale fondurilor nerambursabile.